Vicepreședintele FC Viitorul, Constantin Stamate, a declarat, miercuri, că este onorant faptul că gruparea din Ovidiu este prezentă atât cu echipa din Liga I, cât și cu formația a doua a clubului, din Liga a III-a, în optimile de finală ale Cupei României.
„Nu știu dacă a mai existat un club din România cu două echipe la tragerea la sorți a optimilor. Poate este o premieră în România, iar pe noi ne onorează acest lucru. Este un avantaj că jucăm acasă ambele partide, dar ne bucură și calitatea pe care sperăm să o oferim publicului nostru din ce în ce mai numeros la Ovidiu„, a spus Constantin Stamate.
FC Viitorul întâlnește FC Botoșani, iar FC Viitorul II formația CFR Cluj, în optimile de finală ale Cupei României, conform tragerii la sorți care a avut loc, miercuri, la Casa Fotbalului.
Meciurile din cadrul optimilor de finală ale Cupei României vor avea loc în perioada 27-29 octombrie, cu începere de la ora 14.30, cu excepția celor televizate, programul acestora urmând a fi stabilit de Comitetul de Urgență al FRF.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER